Preotul GalAproape de credință, în fiecare zi
Cutia Milei
Schitul rupestru Aluniș
Asybaris01 · CC BY-SA 3.0 · Wikimedia Commons

Schit · Muntenia

Schitul rupestru Aluniș

Județul
Buzău
Ctitorie
sec. XIV, săpat în stâncă
Hram
Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul
Coordonate
45.4083° N, 26.4161° E

rupestru

Despre Schitul rupestru Aluniș

Biserica săpată într-un bolovan uriaș de gresie, cea mai veche așezare rupestră locuită din Munții Buzăului, parte din „Țara Luanei”.

Bisericile rupestre din Munții Buzăului reprezintă un complex de vestigii ale unor construcții rupestre cu funcții dominante cultice și de refugiu, a căror origine coboară uneori până în preistorie, situate în zona arcului sud-estic al Carpaților în principal în zona Culmii Ivănețu, dar și pe dreapta Buzăului în Masivul Siriu, precum și în zona adiacentă din Subcarpații de Curbură pe un areal cu o lungime de peste 80 km. Cea mai mare densitate se întâlnește în împrejurimile comunelor Bozioru, Colți, Cozieni și Brăești, iar în număr mai mic pe raza comunelor Cătina și a satelor Sibiciu, precum și a orașului Nehoiu. În total sunt aproximativ 30 de astfel de amenajări actual identificate.

Din Wikipedia, licență CC BY-SA 4.0

Programul slujbelor și al vizitării se poate schimba. Înainte de drum, sunați la mănăstire sau la parohie, mai ales dacă doriți să rămâneți peste noapte sau să vă spovediți acolo.

Rugăciune pentru drum

Înainte de plecare, rostiți rugăciunea pentru călătorie și pregătiți un pomelnic cu numele celor dragi, vii și adormiți. La sosire, aprindeți o lumânare și pentru cei care nu au putut veni.

Întreabă-l pe Preotul Gal